Recunoaştere
Visul fiecarui cineast e să fie premiat la Cannes. Mulţi cineaşti mor bătrâni fără să fi fost măcar selecţionaţi. Cristian Nemescu şi Andrei Toncu au trecut dincolo la nici 30 de ani, iar filmul la care lucrau, "California Dreamin’" , a primit cea mai importantă distincţie a secţiunii la care a participat la Cannes, "Un Certain Regard". Viaţa lucrează cu echilibrări şi măsuratori cu care e greu sa fim de acord daca le gândim în termenii unui târg.
Filmul românesc a înregistrat şi un succes de palmares la Cannes prin Cristi Mungiu care a obţinut Palme D"or.
Proaspătul câştigator al premiului, Cristian Mungiu, a organizat prima conferinţă de presă după succesul din Franţa, prin care a ţinut să mulţumească tuturor regizorilor din „noul val“ care au luat premii importante înaintea lui. Astfel, „am capitalizat un fel de simpatie faţă de filmul românesc“, consideră Mungiu, simpatie care dacă nu ar fi existat şi s-ar fi prezentat la Cannes în 2001 sau 2002 cu „4 luni, 3 saptamâni si 2 zile“, ar fi avut şanse minime de câstig. Înaintea lui Mungiu, la Cannes, Cristi Puiu a obţinut premiul secţiunii „Un Certain Regard“ în 2005 cu „Moartea domnului Lazarescu“, iar Corneliu Porumboiu - Camera d’Or cu „A fost sau n-a fost?“. Succesul uriaş nu îl face pe Cristi să se „umfle în pene“, gândirea rămânându-i lucidă şi realistă. „Sunt foarte mulţumit cu filmul meu. Mă feresc de cuvinte mari. Eu cred ca geniul ţine de alte arte.“
Una peste alta succesul filmelor româneşti a fost umbrit de certurile dintre politicieni, de love-story-ul cu miros de Dâmboviţa dintre o profesoară şi elevul ei şi de tot feluri de scandaluri tipic româneşti. Dar pentru încă o dată am demonstrat că România nu este doar ţara politicienilor, a infractorilor şi a ţiganilor.
Bravo tuturor celor care reuşesc să arate o altă Românie!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu