Pe toţi cititorii acestui blog, vă invit să accesaţi pagina:

http://www.cristinaiancu.ro

noul blog programat de dragul meu soţ!

Chiar ştie ce face!

joi, 29 noiembrie 2007

Savu-senator

Daniel Savu a fost, în sfârşit, validat senator PSD de Prahova. El îl înlocuieşte pe Antonie Iorgovan, care a decedat în luna septembrie.

luni, 26 noiembrie 2007

Au trecut şi alegerile astea

Gata...Am scăpat şi de europarlamentare!

Oamenii nu s-au înghesuit să voteze probabil scârbiţi de certurile dintre politicienii. Aşa că primele estimări arată că PD a obţinut în jur de 32%, PSD-21%, PNL-15%, PLD-6% şi UDMR-6%. Restul partidelor au rămas la şi alţii. Vadim şi PRM au coborît la 4%, PNG-ul lui Becali-cu toţi banii daţi băbuţelor amărâte a scos tot vreo 4%, PC se învârte pe la 2% iar PIN-ul abia a atins 1%. Prezenţa la urne a fost de aproximativ 29%.

La referendumul pentru uninominal s-au prezentat doar 25,3% din populaţie ceea ce mi se pare o mare înfrângere pentru preşedintele Băsescu. Deşi s-a plimbat cu pediştii de mână toată campania asta electorală, şeful statului nu a făcut altceva decât să îi determine pe români să nu meargă la referendum. Din cei 25%,- 82% au spus DA votului uninominal, iar 15%- NU. Oare nu era mai simplu dacă Băsescu promulga legea uninominalului pe care o are deja pe biroul de la Cotroceni şi nu mai arunca banii noştri pe fereastră, doar de dragul de a sălta procentul electoral al democraţilor?

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Imagini din Strasbourg

M-am gândit să vă mai arăt câteva poze din Strasbourg, ca să vă plimbaţi şi voi pe acolo.



Tramvaiul la Strasbourg

În avion

Adina Vălean(ALDE)

Place Kleber

Place de la Homme de Fer

Strasbourgul se pregăteşte de Crăciun


Parlamentul European luptă împotriva diabetului



Mihaela Militaru-ofiţerul de presă al parlamentarilor ALDE- şi Graham Wathson-liderul ALDE



Pasarela spre clădirea Whinston Churchill



Acolo încă mai sunt lebede!


Imagine din pasarela spre batiment Whiston Churchill



Strasbourg si Râul L"Ille



Comisarul Leonard Orban în biroul său de la Strasbourg



Miruna Matei-şefa redacţiei de presă româneşti din PE- împreună cu Michael Plumery-ofiţer de presă la PE




La Orban




Spre biroul lui Orban(acolo totul e "semnalizat" deoarece clădirile sunt foarte "încâlcite")




Conferinţă de presă cu românii de la Strasbourg. Dan Mihalache-europarlamentar PSE şi Radu Magdin-ofiţer de presă PSE


Interior din PE





Hemiciclul


Europarlamentari PSE în barul presei



Intrarea la PE dimineaţa


La Strabourg chiar se merge cu bicicleta!









































Vorbe de duh- 4

"Pentru a realiza lucruri mari trebuie să şi visăm, nu numai să facem; trebuie să şi credem, nu numai să plănuim".


Anatole France

joi, 22 noiembrie 2007

Amintiri de la Strabourg

A trecut o săptămână de când m-am întors de la Strasbourg, de la Parlamentul European, dar încă sper ca întoarcerea în România să fie doar un vis. Din nefericire pentru mine, chiar m-am întors acasă aşa că vă arăt să vouă câteva poze de acolo.



În drum spre PE




Sala pentru conferinţele de presă



Căsuţă din Strasbourg
Uite aşa arată linia de tramvai într-un oraş european
Strasbourgul din avion



Spre PE



Chiar se circulă cu bicileta!



Parlamentul European la 11 noaptea! Chiar se lucra la ora aia!

Astea sunt primele imagini de acolo. Mai urmează altele

miercuri, 14 noiembrie 2007

Strasbourg/PE


Sunt la Strasbourg şi tocmai ce am descoperit ce înseamnă să fii jurnalist într-o instituţie civilizată. Serviciul de presă de aici este uriaş, peste tot sunt faxuri, imprimante, copiatoare, legături, telefonice. În plus toată clădirea beneficiază de reţea wirelless free. Mai multe amănunte vă dau când ajung acasă.

duminică, 11 noiembrie 2007

Strasbourg

Maine dimineaţă voi fi în cursa Romavia pentru Strasbourg. Am primit o invitaţie de a participa la sesiunea plenară a Parlamentului European de săptămâna viitoare şi pentru că temele sunt extraordinar de interesante, am acceptat-o. Menţionez că invitaţia este din partea Redacţiei de presă a PE şi nu are legătură cu niciun politician. Programul este foarte interesant, mai ales că luni se va discuta în plen ordonanţa de urgenţă a guvernului italian, în baza căreia românii sunt expulzaţi pe capete din Peninsulă. Iar marţi, vine Nicholas Sarkozy. O să fie o săptămână interesantă. Promit să vă arăt poze la întoarcere.

sâmbătă, 10 noiembrie 2007

De ce ne este rusine ca suntem romani?


De cateva zile, Romania a uitat de fotbal si de politica, iar pe toate buzele se afla numai numele tiganului Romulus Mailat, omul care a ingrozit o Italie intreaga si care a reusit performanta de a transforma un intreg popor in niste infractori.
Oriunde te afli nu auzi decat despre Italia, italieni, miscari xenofobe si infractiuni. Am aflat cu aceasta ocazie ca sunt in Peninsula aproape un milion de conationali. Sunt oameni care au grija de batranii macaronarilor, care lucreaza in agricultura, care fac curat in casele italiene. Sunt romani care manati de mirajul Vestului si de saracia de acasa au plecat pentru a-si cauta un trai mai bun. S-au urcat in microbuze cu speranta, ca acolo, la capatul drumului este calea spre prosperitate. Iar unii chiar au reusit. Altii nu si probabil ca nici nu au plecat acolo cu gandul de a munci cinstit. Brusc, din cauza unul astfel de individ, certat cu legea si prea obosit ca sa puna mana pe o sapa, romanii au devenit indezirabili. Si uite asa a devenit o rusine sa spui ca vii din tara asta. Lasi capul in jos, imediat ce treci de Szeged, cu grija, ca nu cumva cineva sa iti banuiasca originea romaneasca. De ce s-a ajuns la situatia asta? Pentru ca romanii fura, insala si violeaza. Alti romani, dar tot cetateni romani. Au plecat din satre dupa ce au vandut tot fierul vechi din tara asta, s-au urcat in microbuze si au purces sa isi plimbe fustele crete si palariile negre prin leaganul latinitatii. Ca doar trebuie sa invete si italienii ce sunt manelele si cartile de ghicit. Orice popor si orice tara are hoti si criminali. La noi, insa, acestia sunt incurajati de stat. Legea ii apara si ii ocroteste, iar in curand, Romania democratica va deveni majora la 18 ani de la o asa zisa Revolutie, care nu a avut ca scop decat sa inlocuiasca niste hoti cu alti hoti. Si daca furtisagurile si infractiunile sunt peste tot in viata publica din tara asta, de ce Romulus Mailat si altii ca el nu ar incerca sa aplice ceea ce a vazut la televizorul din blocul prin de igrasie in care s-au nascut, la Roma...sau la Milano....sau la Torino? Romania naste oameni cu ghinionul ca s-au nascut in Romania. Aceasta este mare tragedie a concetatenilor mei. Aici se nasc oameni care odata plecati dincolo prefera sa spuna ca vin din orice alta tara pentru a nu li se pune pecetea de infractor. De ce s-a ajuns la situatia asta? Aceasta este o intrebare la care ar trebui sa ne raspunda politicienii care de aproape 18 ani au dormit in Parlament si si-au asigurat bunastarea propriilor familii, nepasandu-le de amaratii care pun odata la patru ani stampila pe un buletin de vot. Ar trebui sa raspunda cei care nu au creat locuri de munca bine platite, cei care nu au facut legi pentru a-l apara pe cetateanul cinstit, dar care sa nu il lase pe Mailat sa plece la Roma, cei care si-au cumparat Mercedesuri si BMW, cei care povestesc despre excursiile exotice...Din cauza dumneavoatra, domnilor, sunt astazi peste un milion de romani in Italia. Din cauza ca nu ati facut nimic pentru a-i tine acasa.

Acesta este editorialul din Actualitatea prahoveana de saptamana aceasta

vineri, 2 noiembrie 2007

Alina Plugaru îl iubeşte pe Stolojan

Asta da ştire. Actriţa porno româncă Alina Plugaru s-a îndrăgostit de Theodor Stolojan şi uite aşa PLD va avea un nou membru de marcă. Bună veste, nu?

Îndrăgostită de imaginea de om dur şi cu zâmbetul de gheaţă afişat de Theodor Stolojan, actriţa porno Alina Plugaru a decis să se înscrie în PLD.
În acest fel, ea doreşte să-l ajute pe Stolo în campania pentru alegerile europarlamentare.
Organizaţia de Tineret a PLD sector 1 o va ajuta pe divă să păşească în lumea deocheată a politicii autohtone.
Răzvan Pârvulescu, vicepreşedintele acestei organizaţii, s-a arătat încântat să o aibă colegă de partid pe actriţă.

joi, 1 noiembrie 2007

România emigranţilor aducători de voturi

A început campania electorală pentru europarlamentare. De câteva zile, urmăresc mesajele electorale ale formaţiunilor politice implicate în lupta pentru cele 35 de fotolii de deputaţi europeni. Fără nicio excepţie, toate partidele se adresează românilor plecaţi la muncă în străinătate. Peste tot aud că a venit timpul ca emigranţii să revină în ţară, că sunt suficiente locuri de muncă aici. Până aici...totul este perfect valabil. Dar ce ne facem când vom constata că joburile existente în ţară sunt plătite super-prost. De ce ar veni femeia de serviciu din Spania sau faianţarul din Italia să muncească în România? În orice ţară civilizată câştigă între 800 şi 1000 de euro pe lună, dacă s-ar întoarce acasă ar primi maxim 200 de euro. E drept, aici ar fi alături de familie şi de prieteni. Dar ce va face femeia, atunci când copiii vor trebui să plătească fondul şcolii, când va trebui să le cumpere rechizite şi manuale, când va avea de plătit facturile şi va constata că după ziua de leafă nu va mai avea bani şi pentru mâncare? Domnilor politicieni, terminaţi cu demagogia. Ştiu că românii-căpşunari sunt un subiect sensibil şi foarte bun aducător de voturi, dar faceţi mai întâi legi prin care patronii să se gândească şi la bunăstarea angajatului, nu numai la ce super model de maşină nouă să-şi cumpere.Faceţi legi prin care angajatorul să plătească la timp salariile, nu cu întârzieri justificate prin ultima excursie la Paris sau prin ultima haină de blană a nevestei. Faceţi legi prin care oamenii să poată avea acces la o casă, la maşină şi chiar la o vacanţă decentă. Iar când veţi rezolva problemele acestea vă asigur că nu va mai fi nevoie să îi aduceţi pe căpşunari acasă. Vor veni ei singuri! Şi dacă le veţi câştiga încrederea vă vor şi acorda votul lor!


Acesta este editorialul apărut în Actualitatea Prahoveană de astăzi.

Melodia mea de suflet-Florin Chilian Zece